"CÂND PANTOFII DIN OGLINDĂ NU TE STRÂNG"

Congruenta dintre Stima de sine si Imaginea de sine

Invitata - Psihoterapeut Roxana Rohan

Pentru a avea o viață fericită și împlinită e nevoie să ne acceptăm așa cum suntem și să ne respectam pe noi înșine. Este nevoie să avem un EU în care să credem, să nu îl ascundem ci să îl putem exprima liber, creator. Cu cât suntem mai obiectivi, mai realiști în auto-evaluarea noastră, cu atât vom ști mai exact cine suntem și ne vom simi liberi să ne exprimăm autentic. Imaginea pe care ne-o creăm despre noi este deosebit de puternică, și nu este întotdeauna conștient. Toate condiționările și programările pe care le-am primit de când eram copii, plus experiențele personale (plăcute și neplăcute) contribuie la definitivarea acestei imagini.

Cu cât decalajul este mai mare între stima de sine și imaginea de sine,  cu atât este mai multă incongruenţă. Cu cât este mai multă incongruenţă, cu atât este mai multă suferinţă.

Te invit să privești în "oglindă" și să iți dai seama dacă cei din fața ta " observă dacă te strâng pantofii pe care îi porți", pantofii cu care ai fost "încălțat" în toate experientțele de viață prin care ai trecut până acum.

Data: 8 octombrie ora 18:00-20:00

Locația: Str. Ion Lahovari, nr. 158

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru susținerea acestui proiect. Setează-ți intenția să fii alături de noi si toate se vor aranja pentru tine.

Înscrieri: