„Am învăţat că Scrisul ca şi vorbitul Poate linişti durerile sufleteşti"     Octavian Paler   

Eu am mai învăţat ceva. Că scrisul de mâna îţi poate schimba viaţa. Ştiu că e incredibil cea ce zic dar e un adevăr pe care l-am experimentat eu şi încă multe persoane. Căutând de-a lungul timpului metode de liniştire a minţii, metode care să te facă să auzi liniştea dintre gânduri, am intuit că scrisul, asemeni desenului poate să facă acest lucru. Mai mult, el poate fi un instrument profund de schimbare, de transcedere a egoului , de accesare a Sinelui nostru Divin. Pacea sufletului o găseşti în liniştea dintre gânduri dar ea e ascunsă şi în pauza dintre cuvintele scrise.  Cuvântul este literă şi litera este linie ce oglindeşte sufletul celui care o trasează. Iar în mâna ce trasează linia stă ascunsă intenţia sufletului. . În modul în care ții stiloul se ascunde eleganța, ce transformă suprafața plană a hârtiei într-un instrument al transformării. E cea mai simplă lecție a răbdării, ce deschide ușa către eliberare. Ai nevoie doar de un stilou, hârtie şi determinare să scrii 40 de zile pentru că 40 e cifra schimbării în toate tradiţiile ezoterice. Dacă simţi o nevoie de schimbare, dacă simţi că viaţa te duce pe o cărare care nu-ţi mai este familiară vino alături de mine să-ţi explic ce ai de făcut.            

 Iudita Pelea

http://www.desencuemisferadreapta.ro/ 
http://cursdedesen.blogspot.ro/ 
https://www.facebook.com/desencuemisferadreapta 

Data: 28 MAI intre orele 18:30 - 20:30
Locatia: Hotel BEYFIN, P-ta Avram Iancu nr. 3


La sfarsitul intalnirii, participantii sunt invitati sa lase o DONATIE, atat cat considera ca a valorat informatia pentru ei si in felul acesta contribuind la sustinerea activitatilor ASOCIATIEI SCHIMBARE POZITIVA.