Întreaga noastră viața se compune din relații. De la relația cu părinții, cu rudele, cu îngrijitorii/educatorii noștri, la relațiile de prietenie, de iubire și apoi la relația cu copiii noștri. Ne naștem din relații, ne dezvoltăm și creștem prin ele, ne creăm propriul sistem de valori în contextul lor și de multe ori ne evaluăm pe noi înșine în funcție de relațiile pe care le avem. Dar tot în cadrul relațiilor ne formăm convingeri limitative, răni sau chiar traume, care ne urmăresc de-a lungul întregii noastre vieți, punându-și amprenta asupra tuturor acțiunilor noastre. Din acest motiv, este necesar să conștientizăm importanța calității relațiilor pe care le avem cu cei din jur, dar și cu noi înșine.

La Seara Pozitivă vom aborda tema "reparării" unei relații de cuplu.

În prima parte a serii vom clarifica motivele care stau în spatele conflictelor din cadrul unui cuplu, iar în a doua parte a serii vom prezenta câteva instrumente care pot fi folosite în scopul vindecării relației.

Cine suntem?

Raluca Rusu - NLP coach și trainer de dezvoltare personală, dar înainte de toate femeie, mamă și iubită. Un proiect actual al ei este cursul de transformare personală "Metode de autovindecare" (https://www.facebook.com/events/530023067146838/), un curs creat de ea, conceput astfel încât să-i ajute pe oameni să-și găsească forma de vindecare cu care rezonează cel mai bine. Mai multe despre Raluca și proiectele pe care le desfășoară găsești aici: http://ralucarusu5.wix.com/ralucarusu#!despre-mine/cktc.

Daniel Rusu - din punct de vedere profesional - lector și autor, iar în plan personal - un bărbat asumat și un partener conștient. Daniel organizează în Cluj întâlnirile din cadrul Cercului de Masculinitate - https://www.facebook.com/Cercdemasculinitate. De asemenea este inițiatorul primului proiect de dezvoltare personală adresat studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Împreună am creat site-ul www.jurnaldecuplu.com, un site dedicat vindecării și evoluției în cadrul relației de cuplu.

Data: 3 NOIEMBRIE 2015, ora 18:30-20:30

Locația: Sediul Asociației Schimbare Pozitivă, str. Horea nr. 10 et. 1 Ap 9

La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsa banii să te împiedice să vii la aceste seri. Setează-ți intenția și toate se vor aranja pentru tine.