Prima întâlnire este de cele mai multe ori un moment stresant. Cu cât îți place mai mult de el/ea cu atât emoțiile sunt mai mari. Dar când știi ce trebuie să faci, totul devine mai ușor.

Invitata acestei Seri Pozitive este Anca Șerban - consultant în bune maniere, medic dentist la bază, a schimbat trusa de consultație cu politețea. Șlefuiește în continuare personalități și apariții. Prin intermediul proiectului ManierArt, pe care l-a creat în februarie 2012, le face oamenilor cunoștință cu politețea. A avut numeroase apariții publice prin care a susținut conceptul de Lady și tot ce înseamnă bune maniere. NapocaFm a găzduit-o cu rubrica Maniera de Buzunar preț de 2 luni zilnic, cei de la DigiTv au avut-o ca invitat în singura emisiune de bune maniere din România - Bonton. Alte interviuri și discuții importante despre politețe le-a avut la Radio Guerrilla și TVR. Totodată, aduce la suprafață politețea adaptată zilelor noastre prin intermediul unor evenimente ce aduc noutate, căldură și familiaritate în librării, ceainării și restaurante. Susținătoare pasionată a conceptului de Lady a dezvoltat un Club - {Ceaiul de la ora 6} pentru doamnele care vor să trezească noblețea și să ajute la dezvoltarea societății noastre. "Rolul meu e acela de a-i ajuta pe cei care își doresc, să dobândească strălucirea, șlefuirea detaliilor fine ale propriei persoane. Cum fac asta? Plecând de la respectul de sine, finețe și comunicare eficientă. ManierArt în 3 cuvinte: oameni, respect, finețe."

Te aștept să afli ce anume și cum să faci să rămâi autentic, politicos și în aceeași măsură să transmiți mesajul corect despre tine la prima întâlnire și mai apoi în cuplul nou format. Fie că ești bărbat, fie că ești femeie, vei afla despre cum să faci o primă impresie bună.


Data: 22 NOIEMBRIE 2016, ora 19:00 - 21.00
Locația: Biblioteca Judeteana „Octavian Goga" Cluj, sala Media

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi si toate se vor aranja pentru tine.

Înscrieri: