"Până nu îți întinzi aripile, habar nu ai cât de departe poți să zbori." Anonim

Te-ai gândit vreodată că poți să zbori? Că ești capabil să-ți iei inima în brațe și să mergi acolo unde te cheamă ea? Că poți să te lași ghidat de energie și să fii susținut de lumea nevăzută?

Ei bine, sunt momente în viața noastră când, precum puiul de pasăre aflat la primul zbor, ne vine vremea să facem salturi în necunoscut, să pășim pe unde nu am mai fost, să ne aruncăm în gooool și să.....descoperim astfel că avem abilități noi, nebănuite până atunci.

Procesul în sine nu este tocmai ușor sau plăcut, te obligă să te confrunți cu fricile, cu limitările, cu blocajele interioare, cu stări de disconfort și de groază, însă te și forțează să te autodepășești, să treci la o nouă etapă de ființare, să-ți regăsești curajul de a merge înainte și de a alege conștient să te îndrepți spre o nouă experiență. Și, surpriză!!! Prin toata acestă zbatere interioară, îți dai seama că ți-au crescut aripi, că necunoscutul nu e vid, că ești susținut de viață, că ai foarte mulți aliați vizibili și invizibili, și că orizonturile îndepărtate încep să se contureze din ce în ce mai limpede în oportunități nelimitate pe care le ai la dispoziție. Descoperi astfel că viața are foarte multă magie care îți este pusă la dispoziție atunci când alegi să ai încredere în tine și să te aliniezi cu ea.

Așadar, te invit la o lecție de zbor, la o poveste despre curaj, despre autodepăsire, regăsire de sine și sincronicități!

Sunt Camelia Misirianțu, o mare iubitoare de oameni și de viață. Nevoia mea de a mă înțelege și atracția mea spre lumea arhetipală mi-a îndreptat pașii spre mai multe sisteme de autocunoaștere precum Cheile Genelor, Human Design, Referențialul Arhetipurilor Personale (RAP), Astrologia Maya. În ultima vreme resimt tot mai mult nevoia de a funcționa din centrul meu interior, de a-l lăsa să mă ghideze și să mă conducă spre experiențele aliniate cu sufletul meu. Lucrurile parcă încep să se simplifice tot mai mult, lăsând în urmă bucuria de a experimenta viața în corpul fizic și magia momentului prezent!  

Vă aștept cu multă iubire la o poveste lejeră și jucăușă despre viață!

https://www.facebook.com/caleaflutureluialbastru/

Data: 6 Noiembrie 2018, ora 19:00 - 21:00

Locație: Biblioteca Octavian Goga Sucursala Mărăști Calea Dorobantilor nr. 104,  et.7, Sala media

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanții sunt invitați să lase o DONAȚIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.