Încrederea în sine se construieşte, nu se moşteneşte! Învaţă cum să-ţi (re)construiești încrederea în tine!

„Dacă tu crezi că poți sau dacă crezi că nu poţi, în ambele cazuri ai dreptate." Henry Ford


Vedem în fiecare zi în jurul nostru oameni veseli, zâmbitori, energici, plini de viață, optimiști, emanând siguranță, încredere şi confort deşi nu sunt cei mai frumoşi şi cei mai bogaţi oameni din lume, dar şi oameni triști, care merg pe stradă cu capul în pământ, împovărați de griji, adânciţi în propriile gânduri fără să se bucure de viaţă (şi nu pentru că nu ar avea motive). Diferența dintre cele două categorii constă în încrederea pe care o au aceștia în propria persoană. Încrederea în sine este un sentiment, o stare emoțională pe care o construieşti mereu, o simţi în interiorul tău şi o accesezi ori de câte ori ai nevoie. Numai o persoană cu încredere ridicată în propria persoană are curajul să-şi asume riscuri, să pornească noi proiecte.


Știm cu toții că atunci când lucrurile nu ies aşa cum ne dorim în mintea noastră îşi fac loc convingeri de genul: „Nu pot!", „Nu sunt în stare!", „Nu sunt potrivit pentru acest gen de activităţi!", „Nu o să reușesc!". Astfel de convingeri vin şi din experienţa pe care am acumulat-o în timp, dar şi din experienţa altor persoane din mediul nostru care au trecut printr-o experienţă asemănătoare. Persoanele nesigure, cu o încredere scăzută în propria persoană vor căuta mereu părerile celorlalţi, pleacă urechea la criticile celor din jur şi de cele mai multe ori se lasă convinși că ideile lor nu sunt bune şi renunţă. De cele mai multe ori aceste persoane spun „Nu pot să încep pentru că nu am încredere în mine!" Toate aceste convingeri nu fac altceva decât să ne scadă încrederea în sine şi să ne îndepărteze de o viaţă împlinită.


Sunt Delia Danea - psiholog şi trainer în programe de dezvoltare personală, dar dincolo de formări sunt un om cu suflet frumos, la fel ca tine şi te invit cu drag în lumea oamenilor care au învăţat să-şi (re)construiască încrederea în sine. Vei descoperi ce metode am folosit eu pentru a fi o persoană cu încredere de sine ridicată indiferent de situaţie.


Data: 26 Martie ora 18.30-20.30
Locaţia: Satu Mare, B-dul Unirii, Nr. 61


La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE, cât consideră că a valorat informaţia pentru ei, în felul acesta contribuind la susţinerea activităţilor Asociaţiei Schimbare Pozitivă.
Pentru cei care doresc să fie la curent cu activitățile din Satu Mare ne găsesc Facebook, grupul Seri Pozitive Satu Mare. Vă aşteptăm cu drag şi în mediul virtual! https://www.facebook.com/groups/170983719716709/

înscrierieti-va aici: