"Ego-ul este ca un iceberg. Topindu-l cu flacăra iubirii va dispărea, devenind o picătură în ocean." Osho

Drumul către adevăr şi cunoaştere este presărat cu obstacole. Doar cei care au renunţat la ego au putut parcurge în întregime acest drum al cărui scop final este Iluminarea. Oamenii confundă ego-ul cu propria persoană. Acesta este motivul pentru care nu au curaj să renunţe la el, de teamă că vor pierde ceva. Ego-ul este însă o iluzie, iluzia unor dorinţe şi ambiţii pe care omul le identifică ca fiind proprii. Ele aparţin de fapt lumii în care trăieşte şi nu propriului eu.

Sunt momente în viața noastră când inevitabil ne lovim de orgoliu, de obicei de orgoliul altora, pentru că acela îl vedem mai bine, acela ne deranjează sau ne rănește. Mai puțin însă ne dăm seamă că în fiecare din noi este o doză de orgoliu, care uneori se dezvoltă ca raspuns la orgoliul altora, sau care îi afectează pe ceilalți și îi determină să ne răspundă cu aceeași monedă. 

Sunt Radu Giurgiu, practicant Reiki și maseur, iar în plan personal un căutător și admirator de tot ce este frumos în oameni și în jurul meu. Te invit cu drag la o Seară Pozitivă în care vom discuta despre ego și orgolii.

E orgoliul un lucru bun sau rău? S-ar parea că ego-ul nostru are nevoie de o anumită cantitate de orgoliu, însă, pe măsură ce influența acestuia asupra noastră crește, face rău altora, iar la un moment dat se întoarce și impotriva noastră. În ce măsură devine un lucru rău? Ce facem cu orgoliul nostru și cum răspundem la orgoliul celor din jurul nostru? Dar mai întâi să precizez la ce se referă orgoliul, pentru că este folosit în diverse contexte și interpretat în mai multe feluri. Dex-ul spune despre orgoliu așa „Orgoliu = părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie."

Orgoliul se naște din dorința de a te poziționa favorabil în raport cu ceilalți, pentru a te simți mai bine, pentru a-ți satisface ego-ul. Oamenii orgolioși, cu o foarte bună părere despre ei par a avea foarte multa încredere în sine, însă această încredere e de multe ori artificială, impusă cu ajutorul mentalului, nu vine din interior și acest fapt ascunde neîncrederea, frica. Un om împăcat cu el însușii, care-și conștientizează calitățile și defectele, își asumă sentimentele pozitive și negative, nu mai are nevoie de aceasta luptă, de această dorința de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora că este mai bun, că are dreptate, că raționează corect.

Data: 17 Noiembrie 2015, ora 18:00-20:30

Locația: Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" (Casa de Cultură a Sindicatelor) Et. 1

La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsa banii să te împiedice să vii la aceste seri. Setează-ți intenția și toate se vor aranja pentru tine.

Înscrieri, aici: