Trăim vremuri schimbătoare. Se schimbă lumea, meseriile, tehnologia, oamenii, ne schimbăm noi toți. Cuvântul de ordine ar fi adaptare. Suntem pregătiți sau ne lăsăm doborâți, alegem sau ne lăsăm luați de val? Trebuie să ținem pasul asta e clar! Dar cum facem? Întâi de toate schimbăm perspectiva și luam schimbarea ca pe ceva bun. Uneori e musai, uneori e necesară, alteori e benefică. Important e să nu aruncăm lucrurile folositoare ci să le folosim inteligent. Orice acumulare din trecut poate să ne ajute, orice experiență trebuie să ne învețe ceva fie că vorbim de viața personală sau profesională. Important e să ținem un echilibru în toate și să ne încredem în noi și în cei din jur. 

Sunt Viorica Shibata, realizator de emisiuni TV, redactor de știri, un om implicat și aproape de viața socială și culturală a locuitorilor din județul Satu Mare. Viața a fost foarte darnică cu mine. Mi-a rezervat mereu experiențe noi, unele mai captivante decât altele. Din toate am învățat o mulțime de lucruri care m-au îmbogățit pe dinăuntru. Am rămas de-a lungul anilor cu mintea și sufletul deschise, gata să primesc noi provocări în viața mea. Sunt hoinar prin sătmar și scriu cu drag despre viață și oameni, aici: https://vioricashibata.wordpress.com/

Te aștept cu drag la prima Seară pozitivă din acest an să-ți deschizi inima și să-ți îmbogățești sufletul alături de oameni minunați, așa ca tine.

Data: 19 IANUARIE 2016, ora 18.00-20.30

Locația: Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu" (Casa de Cultură a Sindicatelor), Sala Mică, Et. 1

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.

Înscrieri, aici: